Dezordine in sentimente.

partea XLIX-a.

Ezitarile in fata unor situatii ca aceasta erau normale la ea.O speriau usile care ascundeau secrete pentru ca nu avea de unde sa stie unde avea sa gaseasca un nou inceput.Iar inceputurile prezic si un sfarsit pentru ca ceva o sa termine;nu-si dorea asta.

Inspira adanc si deschise;in dulap pe raftul din mijloc gasi cufarul de care i se vorbise.Sufla pentru a indeparta praful si il lua in maini.Il privea cu sfiala,mii de ganduri spintecandu-i logica.

Se aseza din nou pe fotoliu si descuie intr-un final lacatul..ridica capacul si privi in interior :un stilou zacea cuminte langa un album de fotografii,un sirag de margele,o cruciulita si o scrisoare.

Margelele si cruciulita ii apartinuse bunicii;si-o amintea si acum,in sufletul ei ramasese la fel de vie.Fotografiile o intrupau pe ea drept un copil mic,alergand dupa fluturi,stand intinsa in iarba sau tinandu-se de gatul fiintei pe care o iubise enorm.

Apoi deschise plicul si despaturi hartia cu mainile tremurande:

 

                                       Scumpa si dulcea mea Rose,

  Cu siguranta acum esti mare;mare,exact asa cum acum 10 ani imi spuneai mie ca vrei sa fii.Nu vreau acum sa-ti trezesc amintiri sau sa te fac sa plangi;te cunosc foarte bine si stiu ca tu oricum plangi din orice.Pui suflet in prea multe..crezi ca sufletul tau va mai rezista mult?Ia-o ca o rugaminte:ai grija ce iubesti si ai grija mai apoi de ceea ce iubesti.Viata este mai grea decat am cunoscut-o eu sigur,mai grea decat ai vrea tu sa o stii,dar fiecare moment merita trait,pentru ca ..stii tu,poate fi ultimul.Si atunci doare cel mai tare.Stiu ca ai iubit mult locul asta asa ca e al tau,numai al tau.Aici mereu vei gasi liniste,aici ma vei gasi pe mine indiferent de cat de nereala par,aici gasesti caldura ce uneori ai impresia ca-ti lipseste.Nu pot sa scriu mai mult..nu-mi permite  starea sa fac asta,dar sa nu uiti niciodata ce te-am invatat.Nu ai multe de inteles,dar probabil daca citesti scrisoarea asta nu treci printr-o perioada foarte buna.

 

Rose se gandea cu nostalgie la frumosul ei trecut.Totul o cutremura.Isi amintise insa cel mai des sfat pe care bunica ei i-l dadea “Iarta!”.

“Cum as putea?Cum?M-a ranit,enorm.E nebun,nebun de iubire..de nu stiu.In fine,l-am iertat deja,eu da,inima mea insa e la fel de distrusa.Nu mai are farmec,inima mea nu mai straluceste,nu mai are puterea sa fie fericita.”

Adormi acolo ghemuita,a doua zi trezindu-se cu o durere ingrozitoare de spate.

-As!Asta imi mai lipsea.Oare a mai ramas ceva intreg in mine?Totul se naruie incetul cu incetul,simt asta.Si cred ca am nevoie de tine mai mult ca niciodata,desi daca te-as avea acum in fata mea mi-as varsa toata furia din mine asupra ta si te-as blestema,fiecare gest dragut pe care il faci sa-ti aduca si o lacrima.Si mi-am petrecut ultimii 5 ani din viata gandindu-ma ca intr-o zi ma voi intoarce si voi putea sa raman in bratele tale;ma gandeam ca nimeni si nimic nu ne va desparte.Si partial,gandurile mele s-au pliat dupa tiparul dragostei dar am dat gres de prea multe ori,iar dragostea,vezi tu bine,nu a tinut deloc cu noi;de fapt,nu a tinut cu mine,noi e deja definitia unui intreg din care am fost scoasa.Am jucat deja toate cartile,nu stiu ce ar mai putea salva situatia asta.

In privirea ei puteai vedea focul arzand cu putere;se ridica de pe fotoliu si se indrepta spre locul unde fusese oglinda calcand pe cioburile de sticla.Privea rama de lemn si inchizand ochii se revedea pe ea si pe Chriss,pe insula unde fusesera singuri si s-au iubit..

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s