Dezordine in sentimente.

partea LXXIII-a.

“Gandeste-te pur  si simplu ca vine o zi..

 Cand universul iti va arata calea spre tot ce ai vrea sa fii

 Vei vrea sa nu te fi distrus

 Vei vrea sa nu fi plans..

 Vei vrea sa ai puterea sa zambesti

 Vei vrea sa o iei de la capat si intr-adevar sa reusesti.

 Gandeste-te pur si simplu ca iubirea exista

 Ca te vei indragosti chiar daca ai fost lovita

 Si iti vei dori sa ajungi la cer

 Si iti vei dori sa ai puterea sa ceri

 Si iti vei dori..”

-Gata!

-Cantecul nu s-a terminat.

-Stiu,stiu asta insa il stiu.E ‘acel cantec’.

-Pe care l-am cantat..

-Atunci.

-Tu ai vrut cantecul asta iubito,imi cer scuze nu am vrut sa

-Trezesti amintiri?E ok,Chriss,e ok.Oricum te iubesc,acum suntem doar noi doi,trebuie sa invat sa traiesc cu povara  trecutului.

-Nu e povara.

-E foarte grea.

-Iubito,nu mai conteaza.

Jurnalul Ei

 

Uhm,eram inca niste pusti.El era acel baiat de care erau toate fetele indragostite iar eu pentru el eram doar o fata;o alta fata.Canta,canta extraordinar de frumos!Aveam grija sa fiu prezenta la toate spectacolele sau serbarile unde era el.Vroiam sa-l vad,sa-l aud,sa stiu ca exista dincolo de peisajul monoton la scolii,dincolo de autobuzul cu care ne intorceam acasa,dincolo de tot.Incepea sa cante iar eu inchideam putin ochii.Cand ii deschideam imi imaginam ca sunt doar eu si el si ca el e acolo pentru mine,ca fredoneaza acele cantece de dragul meu.Eram doar o copila!Si atunci iubeam dansul.Intr-o zi a venit la mine d-na diriginta (care ma cunostea foarte bine) si mi-a spus ca trebuie neaparat sa dansez la urmatorul spectacol.Pentru un moment am crezut ca lumea s-a oprit si ca numai eu si motivul fericirii mele exist;dar m-am trezit repede la realitate.Imi era frica sa urc pe scena,sa fac ce iubesc cel mai mult.Imi era frica ca o sa gresesc,imi era frica ca o sa se rada de mine,imi era frica de faptul ca as fi fost privita,imi era frica de tot.Dar imi doream sa urc pe scena aia mai mult decat orice.Am fost obligata sa fac asta.Dans contemporan.Pana in ultimul moment am crezut ca voi dansa in timp ce undeva in spate din niste boxe mari se vor auzi liniile melodice a piesei pe care dansam.Nu era asa.Ma pregateam sa intru,ma incurajam singura;am pasit pe scena,am privit ingrozita in jurul meu si l-am vazut pe el.Nu,nu era undeva in sala,era acolo pe scena si se uita la mine.Mi-a zambit si mi-a soptit <Curaj!>.Am simtit cum totul se prabuseste.S-a mai uitat o data la mine si a inceput sa cante.Am stiut ca nu pot da inapoi si am continuat.A fost uimitor!Am ridicat o sala intreaga in picioare iar el a venit la mine,m-a imbratisat si mi-a spus ca m-am descurcat excelent.Dupa care a venit prietena lui si m-a scos din vis.Dar asa a inceput povestea noastra.Totul a prins contur dupa.Au fost mai multe momente.Mereu ne comportam de parca atunci ne-am fi cunoscut.Nu am stiut niciodata ca el tine minte toate astea.Aveam sa aflu mai tarziu.Aveam sa aflu prea tarziu.Dupa ce am plecat.Mi-a parut rau dar nu aveam cale de intoarcere.Nu atunci.Asa ca am continuat jocul meschin propus de universul ce conspira impotriva noastra.Se pare ca a meritat insa.Acum ma trezesc langa el,adorm langa el.E aici,e al meu,<intotdeauna si pe vecie>.

-La ce te gandesti?

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s