poveste

Si-a muscat buza atat de tare incat o picatura de sange a sarit pe mine.

M-a durut.

Ea parea ca nu simte nimic. Se uita in gol fara sa scoata un sunet. Incerca sa nu planga dar furia era mult prea mare si nu se putu abtine.

-Ce ai? am intrebat-o in final.

-Imi plang de mila. Mi-e frica.

-De ce?

-De ce nu? Oamenii nu se nasc doar pentru a fi fericiti.

-De ce plangi?

-Mi-am uitat motivele sa rad.

-Dar..

-Stiu, sunt ipocrita, eu aia care era fericita din orice, bla bla bla, stiu. Sunt ipocrita dar nu mai pot.

-Nu mai poti sa ce?

-Sa ma suport asa.

-Asa cum?

-M-am transformat intr-un om in care mi-am promis ca nu ma voi transforma. Intr-un om pe care eu l-as uri.

-Dar esti om, noi toti te iubim oricum.

-Si la ce bun? Sa ma iubeasca lumea toata! Eu nu pot sa ma iubesc. Eu nu pot sa ma iubesc. Eu nu pot sa ma iubesc…

Isi izbi capul de genunchii stransi la piept si incepu sa planga din ce in ce mai tare urland “Eu nu pot sa ma iubesc!”.

-Ba poti! Crede-ma, poti! Poate ca ai uitat cum. Uita-te in oglinda! Singura ta problema e ca ai uitat cum sa te iubesti. Asta patesc oamenii carora le pasa mai mult de restul decat de ei insisi. Nu asa se face. Intr-un final… intr-un final vei ramane singura. Toti ramanem singuri la un moment dat. Trebuie sa stii sa te iubesti.

Advertisements

One thought on “poveste

  1. Viata cere sacrificii… dar e esential sa nu uiti de fericirea ta. Putin egoism nu strica, atat timp cat nu afecteaza pe cineva.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s