In the end… we care

Si de-o fi si eu sa mor 
Nu vreau sa va intristati 
Sa cantati si sa jucati pana-n zori.
Si daca din cand in cand
O sa ma primiti in gand, 
Voi fi aproape de voi. ” (https://www.youtube.com/watch?v=hLzwcUFI7Zw)

De cele mai multe ori apreciem ce avem langa noi atunci cand pierdem.  Regretele brusc nu-si mai au rostul – raman amintirile.

In capul tau e o lupta crancena. De cand te nasti si pana cand mori. Traiesti pentru a-ti povesti viata. Ai parte o copilarie frumoasa (chiar daca nu pare… crede-ma, e frumoasa), apoi de o adolescenta cel putin interesanta, apoi brusc trebuie sa-ti iei viata in maini, iti intemeiezi o familie, ai la randul tau copii, imbatranesti si intr-un final mori.

E acelasi traseu pentru toata lumea.

Nu stim cand venim si cand plecam.

Nu stim sa ne bucuram de viata. Nu stim sa iubim oamenii care ne vor binele. Ii ranim, ii ignoram, le spunem vorbe ce nu vor putea fi uitate, ii pedepsim cu indiferenta, ne indepartam, ii uitam, pana cand intr-o zi cand te loveste o veste exact ca un tir in fata- ca acea persoana nu mai e. Atunci parca-parca te trezesti putin.

Iti pui intrebari, incerci sa intelegi, iti pare rau nu ai ascultat cand ai fi putut face asta, te intrebi daca ai fi putut face ceva si nu ai facut…

Viata este superba si merita traita. Dar in viata nu esti singur, deci ai grija de oamenii din jurul tau! Priveste-i in ochi! Ochii spun povesti pe care buzele nu le-ar putea rosti. Fa-ti timp sa admiri copacii infloriti.

Respecta, multumeste, zambeste, iubeste!

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s