povestea unei singure imagini

“Nu stiam de unde va veni salvarea mea dar credeam in ea. Credeam cu tarie intr-o idee nebuna cum ca cineva ma va vedea sau ma va auzi.

Nici macar nu tipam. Nu puteam nici sa vorbesc.

Imi purtasem sufletul imbracat intr-o rochie neagra intr-o padure, pe o piatra. Era liniste si era bine. Eram singura si era liniste.

Priveam in jur cu o frica ce se bucura cumva ca m-a adus acolo. Nu aveam motive, nu aveam regrete, nu gaseam dorinta sa ma intorc.

Gandurile mele se asezau rand pe rand. Eram departe de sunetul aproape insuportabil uneori al masinilor, departe de peretii posomarati ai blocurilor, departe de oamenii din ce in ce mai tristi parca.

Eram departe.

Aerul era cald, iar Soarele imi facea cu ochiul de dupa crengile copacilor batrani. Pentru un moment am stat sa ma gandesc cam cate povesti au auzit copacii respectivi. Cam cate povesti de dragoste, cate declaratii, cate lacrimi au simtit la radacina.

-Multe, mi-am spus.

Am inchis ochii iar cand i-am deschis linistea mea disparuse. Cred ca fusesem salvata.”

Fotografie

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s