Mai

Mai aproape de vise, mai departe de ce inseamna noi… Mai departe de lume, mult mai departe ramanem amandoi.

Mai… vino sa imi spui ca o sa fie bine!
Mai alinta-ma, iubeste-ma, hai langa mine!

“Urasc jurnalele dar te iubesc atat de mult pe tine incat as urla de fiecare data cand te simt in sangele ce-mi curge in vene. Scriu sa ma eliberez de o povara amara; iti mai aduci aminte cum era ast’ vara?
Era frumos. As spune ca s-a terminat dar nici nu incepuse. Eu ma minteam frumos si te visam – iar tu disparusei.”

Mai aproape de mare, mai departe de nori. Mult prea departe de fericire suntem amandoi. Ne desparte o viata. Ne desparte un principiu. Mai aproape de viciu, departe de sacriciu.

Mai… 1 mai departe de altul.

Advertisements

Vom fi singuri

Vom fi singuri…
Caci pentru a fi impreuna ar trebui sa ma tii de mana.
Ingrozitor de orgoliosi dar frumosi,
Vom fi singuri dar impreuna.

Cliseic, stupid, tu si eu – amandoi,
Vom fi singuri prin vant si prin ploi.
Dar uraste-ma inainte ca sa stiu si eu,
Tot ce nu vrei sa fii, tot ce nu vreau sa fiu.

Vom fi singuri dar eu te voi vinde noptii
Ca sa-ti fiu aproape si sa-i fac jocul sortii.
Ma simt nenenorocita dar te iubesc de mor,
Vom fi impreuna dar impreuna… Si ne va fi dor.

Ne va fi dor de povestile pe care le-am vazut cu ochii mintii
Ne va fi dor si vom blestema chiar si sfintii.
Ne va fi dor caci n-am stiut sa ne vorbim,
Timizi si fraieri ne mintim ca zambim.

As fi vrut sa iau eu toata durerea si sa o car in spate. Iubindu-te am uitat sa ma iubesc. Ma simteam distrusa pentru ca te-am salvat de la distrugere…
Pura coincidenta sau confuzie?

“Te rog… sa nu fie prea tarziu”

“Nu m-am gandit nicio clipa ca daca voi alege sa o fac pe ea fericita… imi voi distruge mie fericirea. Am refuzat timp de atata timp sa recunosc ca inainte de orice mi s-a intamplat, am fost eu. Doar eu. Nu pot sa regret, mi-am promis candva ca nu voi mai avea regrete dar… dar acum ca am reusit sa gasesc cauza micilor mele depresii ma simt goala pe interior. Nu-mi amintesc ce iubeam atat de mult atunci si ce mi-a influentat decizia. Am crezut ca asa toata lumea va fi fericita, imi place sa vad oameni fericiti doar ca rezultatul a fost de departe cel asteptat.

-Ce s-a intamplat?

Nu mai conteaza. A contat atunci dar a trecut. Iar ce e in trecut chiar trebuie sa ramana acolo. Acum ma chinui sa ma iert pe mine.

-Cu ce ai gresit?

Nu stiu. Adica stiu dar mi-e frica sa spun. Mi-e frica sa-mi spun si mie asta. Ideea e ca nu poti sa iei decizii gandindu-te doar la cea mai mica parte a problemei. Nu atunci cand visezi sa schimbi lumea! Nu atunci cand te consideri o persoana buna si demna de admirat! Nu! Categoric nu! Cand iei o decizie trebuie sa-ti asculti si inima… inainte sa te faca sa-ti umpli pumnii de lacrimi. Ascult-o. Nu e greu.

-Tu nu ti-ai ascultat inima?

Eu am ignorat-o. Sunt cumva doar pe jumatate vinovata. Dar inca imi iubesc viata, mie mi-a ramas inca bucuria de a zambi atunci cand vad un curcubeu. Eu zambesc cand stiu ca vine Craciunul. Eu mai sunt un copil, cu un trup ce-mi tradeaza varsta insa. Sper doar ca cineva intr-o zi… sa faca pentru fericirea mea un sacrificiu la fel de mare ca cel pe care l-am facut eu. Sperantele mor ultimele. Si de cele mai multe ori si noi murim o data cu ele. Sa nu fie prea tarziu. Ai grija sa nu fie prea tarziu.”

povestea unei singure imagini

“Nu stiam de unde va veni salvarea mea dar credeam in ea. Credeam cu tarie intr-o idee nebuna cum ca cineva ma va vedea sau ma va auzi.

Nici macar nu tipam. Nu puteam nici sa vorbesc.

Imi purtasem sufletul imbracat intr-o rochie neagra intr-o padure, pe o piatra. Era liniste si era bine. Eram singura si era liniste.

Priveam in jur cu o frica ce se bucura cumva ca m-a adus acolo. Nu aveam motive, nu aveam regrete, nu gaseam dorinta sa ma intorc.

Gandurile mele se asezau rand pe rand. Eram departe de sunetul aproape insuportabil uneori al masinilor, departe de peretii posomarati ai blocurilor, departe de oamenii din ce in ce mai tristi parca.

Eram departe.

Aerul era cald, iar Soarele imi facea cu ochiul de dupa crengile copacilor batrani. Pentru un moment am stat sa ma gandesc cam cate povesti au auzit copacii respectivi. Cam cate povesti de dragoste, cate declaratii, cate lacrimi au simtit la radacina.

-Multe, mi-am spus.

Am inchis ochii iar cand i-am deschis linistea mea disparuse. Cred ca fusesem salvata.”

Fotografie

Adopta si tu!

Se tot spune ca cei mai buni prieteni ai omului sunt cainii insa in ciuda acestui fapt tot mai multe animalute sunt lasate la padoc, intr-o lume rece unde simt enorm lipsa unor stapani iubitori.

Un exemplu este adapostul de caini de la Tomesti. Orice inima rece ar putea fi topita de vocile cateilor ce plang efectiv dupa afectiune, atentie, iubire si un camin. Nu sunt pretentiosi dar reprezinta o responsabilitate iar cei care nu inteleg asta si renunta la animalele de companie ce tanjesc mai apoi dupa ei, nu ii consider demni de a fi numiti oameni respectabili cu principii.

In fond, roata mereu se intoarce iar zicala “Ce tie nu-ti place altuia nu face” e valabila si in acest caz.

Trecand peste aceasta introducere (necesara de altfel), mai jos gasiti 2 poze cu 2 sufletele frumoase foc ce asteapta sa isi gaseasca o casa; sunt iubibili si se lipesc de tine imediat! Daca doriti sa adoptati puteti apela acest numar 0722 334 396 (Rodica) si sa cereti mai multe detalii.

Tin sa subliniez ca in cazul adoptiilor de la adapost, NU se plateste… poate doar cu dragoste pentru cei pe care vreti sa ii introduceti in familie.

Ps: se poate face si voluntariat! Nu ezitati sa faceti o fapta buna, orice gest conteaza! Sunt si ei tot suflete!

cutu2 cutu1Daca nu puteti adopta, ajutati-ne macar cu un share! Merita o sansa!

Ars Urbana

“A fost un weekend plin in care un grup de oameni a muncit ca toti  cei care vor fi prezenti sa se simta bine: a meritat fiecare efort si orice urma de oboseala prezenta acum nu ne demonstreaza decat faptu’ ca ne-am facut treaba cum trebuie!

In aceasta postare o sa vorbesc in general despre eveniment, urmand mai apoi postari despre fiecare zi in parte.

Personal, acum, dupa incheierea Ars Urbana, ma declar fericita, impacata si satisfacuta sufleteste. Am intalnit oameni frumosi, deschisi, cu pofta de viata iar organizatorii sunt cei mai tari ever!…

Continuare: http://stefanadolinschi.wordpress.com/2014/05/12/ars-urbana/

despre vinovatie, vise si pasiune

“Brusc m-am simtit vinovata. Vinovata pentru ca am renuntat mult prea repede. Nu eu repetam incontinuu ca orice e posibil daca esti destul de nebun incat sa crezi in asta? Ba da – eu. Dar tot eu am renuntat. Din motive necunoscute inca dar clar determinate de ceea ce am trait am renuntat la visul meu.

Credeti-ma ca nu exista o pedeapsa mai mare pentru un visator decat asta – sa realizeze ca a incetat sa lupte pentru cel mai de pret vis.

Nu e nimic pierdut dar poate ca lucrurile ar fi stat altfel. Poate. Probabilitatea e o idee in care nu cred dar sunt sigura ca optimismul si gandurile bune m-ar putea ajuta.

Cred ca ipocrizia s-a transformat incetul cu incetul intr-o trasatura a mea pe care nu mi-o doream dar pe care doar daca vreau eu o pot inlatura. Si vreau.

Am citit recent o chestie pe internet care suna cam asa (o sa reproduc cu propriile cuvinte): un bunic ii spunea nepoatei ca in mintea fiecarui om se da o batalie intre 2 lupi, unul ce reprezinta sentimentele negative(orgoliul, egoismul, rautatea etc) si unul ce reprezinta sentimentele pozitive (bunatatea, rabdarea, iubirea etc).  Fetita l-a intrebat cine castiga batalia iar raspunul a fost unul ce ar trebui sa ne dea tuturor de gandit “Va castiga cel pe care il hranesti.”

Eu clar nu am hranit lupul care trebuia in ultima vreme.

Dar azi mai mult ca niciodata imi doresc sa reusesc. In fond, viata e frumoasa indiferent de momentul in care realizezi ceea ce-ti doresti!”