dependenta de oameni

“-Cand lumea mea e la pamant, am nevoie de lumea lor.

-Poti trai si singura, si poti fi si fericita.

-Da, dar nu as mai fi eu.

-Nu inteleg.

-Nici nu trebuie. Oamenii care ajung sa ma cunoasca se indeparteaza. Sunt complicata, pun mult suflet, imi pasa mult prea mult.  Nu vreau sa devin o persoana vulnerabila si in fata ta.

-Dar nu devii.

-Am mai auzit asta si inainte. Ma cunosc. Imi stiu limitele… nu mai am limite.

-Dar…

-Stiii, sunt doua extreme in care pot cadea oamenii: sa nu le pese deloc sau sa le pese prea mult. Eu alerg dupa un echilibru.

-O sa-l gasesti, o sa vezi!

-Ma amagesc de ceva timp.

-Trebuie sa speri.

-Lasa-ma, te rog. Am speranta cat pentru toata planeta asta la un loc.

-Atunci nu vad care e problema.

-Cred ca problema sunt eu pana la urma. Cred ca trebuie sa schimb ceva la mine si nu-mi dau seama ce. Mi-e frica…

-De?

-Ca intr-o zi.. Mi-e frica de ziua cand voi rabufni si nu-mi va mai pasa. Si voi ramane singura. Urasc singuratatea. ”

Ca sa-ti gasesti echilibrul in viata trebuie sa te gasesti pe tine. Daca te-ai pierdut pe tine, cauta-te inainte sa fie prea tarziu.

 

Advertisements

In the end… we care

Si de-o fi si eu sa mor 
Nu vreau sa va intristati 
Sa cantati si sa jucati pana-n zori.
Si daca din cand in cand
O sa ma primiti in gand, 
Voi fi aproape de voi. ” (https://www.youtube.com/watch?v=hLzwcUFI7Zw)

De cele mai multe ori apreciem ce avem langa noi atunci cand pierdem.  Regretele brusc nu-si mai au rostul – raman amintirile.

In capul tau e o lupta crancena. De cand te nasti si pana cand mori. Traiesti pentru a-ti povesti viata. Ai parte o copilarie frumoasa (chiar daca nu pare… crede-ma, e frumoasa), apoi de o adolescenta cel putin interesanta, apoi brusc trebuie sa-ti iei viata in maini, iti intemeiezi o familie, ai la randul tau copii, imbatranesti si intr-un final mori.

E acelasi traseu pentru toata lumea.

Nu stim cand venim si cand plecam.

Nu stim sa ne bucuram de viata. Nu stim sa iubim oamenii care ne vor binele. Ii ranim, ii ignoram, le spunem vorbe ce nu vor putea fi uitate, ii pedepsim cu indiferenta, ne indepartam, ii uitam, pana cand intr-o zi cand te loveste o veste exact ca un tir in fata- ca acea persoana nu mai e. Atunci parca-parca te trezesti putin.

Iti pui intrebari, incerci sa intelegi, iti pare rau nu ai ascultat cand ai fi putut face asta, te intrebi daca ai fi putut face ceva si nu ai facut…

Viata este superba si merita traita. Dar in viata nu esti singur, deci ai grija de oamenii din jurul tau! Priveste-i in ochi! Ochii spun povesti pe care buzele nu le-ar putea rosti. Fa-ti timp sa admiri copacii infloriti.

Respecta, multumeste, zambeste, iubeste!

despre decizii

Uneori  trebuie sa iei anumite decizii care iti vor schimba viata complet. Si tu stii asta.Si mai stii ca vei fi responsabil/a pentru orice s-ar putea intampla. Si ti-e putin frica. Dar te gandesti la tine. De data asta e vorba despre tine.

Si nu doar viata ti se va schimba- te vei schimba si tu! Si te sperie si gandul asta. Intr-ul fel sau altul acea decizie te va defini pentru o perioada nederminata ca persoana si, in functie de perspectiva si maturitate vei  fi considerat/a puternic/a, iresponsabil/a, responsabil/a, cu capul pe umeri, cu capul in nori, tampit/a, nebun/a etc.

Sa nu-ti pese!

E vorba de tine, ai uitat? Ca sa castigi sau sa pierzi ceva trebuie sa risti. Mereu exista un pericol sau un premiu. Daca nu risti degeaba traiesti.

Nu e scris undeva ca fiecare decizie a noastra trebuie sa fie si cea mai buna dar trebuie sa fie macar justificata… chiar si de fraza “Asa vreau eu!” (caci pronumele “eu” esti tu si in caz ca ai uitat, e vorba doar de tine).

Deciziile astea ne aduc fericirea sau pierzania.

Tu  ce risti astazi pentru tine?

despre singuratate

Sunt anumite momente in viata cand singurul lucru de care ai nevoie pentru a te simti mai bine e o imbratisare. Uneori nici macar nu conteaza din partea cui e. Uneori nu conteaza nici macar daca e sincera. Pentru cateva secunde simti ca cineva mai mult sau mai putin te iubeste. Cu ipocrizie sau nu… dar o face. Cuiva ii pasa. Sunt multi oameni tristi sau disperati pentru ca se simt singuri. Unii nu sunt- dar asa se simt. Asta pentru ca degeaba avem in jurul nostru zeci de oameni daca atunci cand ochii nostri cersesc o imbratisare nu e nimeni acolo sa ne-o ofere.

In cazul in care va intrebati de ce nu cer acea imbratisare pur si simplu…  raspunsul e simplu: le e frica. Le e frica sa fie respinsi. Vulnerabilitatea si sensibilitatea anumitor oameni nu are limita. Pot fi impacati la fel de usor cum au fost raniti. Doar ca nu vor uita la fel de usor!

E normal ca la un moment dat sa trecem prin aceasta faza. Exista insa o parte trista: daca nu ofera nimeni imbratisarea starea va deveni una generala. Si nu va trece. Nu usor.

De asta unii oameni iubesc mai mult iar altii mai putin. Nu e o regula, nu as vrea sa-mi sara cineva in cap dar uneori oamenii care primesc prea multa iubire uita sa o dea mai departe; iar cei care au nevoie de ea incearca din rasputeri sa o ofere oricui si oriunde. Spera ca intr-o zi micutul “favor” se va intoarce la ei. Oamenii singuri sunt de cele mai multe ori si printre cei mai fericiti. Si mincinosi. Sa nu-i credeti! Sa recunosti ca esti singur e mai greu decat si-ar putea multi imagina. Asa ca pretind a fi ceea ce nu sunt. Isi ascund problemele iar gandurile le veti gasi mazgalite pe un colt de hartie… sau nici macar acolo.

Privirea ii va trada insa. Oricat de sincer ar parea zambetul, putini ochi stiu sa minta.

aberatii

*ar putea fi o viata buna*
una chiar foarte buna ar spune unii. Viata buna adica sa ai de toate, sa le faci pe toate sau sa le vezi pe toate?
depinde.
de noroc, de cum bate vantul, de cat de tare ii zambim soarelui si de cat de mult visam.
Nu e important sa visam… nu, chiar deloc. E foarte important sa visam! Undeva in capusorul nostru trebuie sa existe imagini ce intruchipeaza perfectiunea: omul perfect, dimineata perfecta, sarutul perfect, zambetul perfect, iubirea perfecta, ploaia perfecta, concertul perfect, sexul perfect, atingerea perfecta… si lista e a naibii de lunga si surprinzator de perfecta.
si uneori intalnim toate aceste lucruri, lucrurile astea exista! dar ne dorim mereu mai mult si mai mult- in loc sa ne bucuram de ce primim privim in jur tematori.
Perfectiunea nu se perfectioneaza. te-ai obisnuit cu ideea ca exista. obisnuieste-te si cu ideea ca e ta.
Si totusi chiar ar putea fi o viata buna.
Mai du-te naibii ca uneori norocul ti-l faci si cu mana ta! vrei ceva lupti. fair enough zic eu
Cand lucrurile par imposibile inchide ochii si gandeste-te ca indiferent de problemele si framantarile tale sunt altii cu probleme mai grave si framantari mai mari! acum deschide ochii. daca te uiti in jur vei vedea fie 4 pereti a caror cai verzi pot fi si roz si albastri daca vrei, fie copaci si flori, fie blocuri gri, oameni grabiti sau masini. Trage aer in piept sau aprinde-ti o tigara. bea si o cafea daca vrei – dar misca-ti fizicul in a schimba ceva inainte sa te schimbe ‘ceva’ pe tine.
Ar putea fi o viata buna daca tu iti doresti asta.nu conteaza locul sau eforturile- cerul e perfect oricum.